benzina ieftina - ultimele știri
România are al doilea cel mai mic preţ la benzină şi motorină din Uniunea Europeană, după Bulgaria, arată ultimele date ale Oil Bulletin, publicaţie a Comisiei Europene, analizate de Agerpres.
Consiliul Concurenţei a lansat luni aplicaţia „Monitorul preţurilor carburanţilor”, cu ajutorul căreia consumatorii pot afla care sunt benzinăriile cele mai apropiate şi pot vedea dacă le convine sau nu preţul afişat.
Preţul benzinei a coborât sub pragul de 5 lei litrul în cele mai ieftine staţii dn ţară. Ieftinirea este una normală, dacă ne uităm la preţul petrolului, care a scăzut şi el în ultima perioadă.
Ei trec vama din Galaţi în Giurgiuleşti unde, chiar aproape de graniţă, se găsesc trei benzinării cu preţuri mult mai mici. Astfel, cea mai ieftină benzină care poate fi cumpărată în Moldova, aproape de Galaţi, este la o staţie Lukoil, unde litrul de...
Cele mai mici 10 preţuri la benzină în Europa variază între 0,69 euro şi 1,31 euro, iar România a fost până luna trecuta, înainte de introducerea accizei la carburanţi, una dintre ţările în care un litru de benzină costa 1,31 euro. Acciza de 7 euroce...
Bulgaria va propune la Bruxelles ca accizele la carburanţi să fie stabilite în funcţie de nivelul de trai din fiecare stat membru al Uniunii Europene, considerând incorect ca ţările mai sărace să fie obligate să practice acelaşi nivel al taxei ca cel...