beneficiar - ultimele știri
Liceele beneficiare pot completa lista grupurilor dezavantajate menţionate mai sus, în funcţie de situaţia socio-economică a elevilor înscrişi în unităţile de învăţământ respective.
Doi beneficiari ai Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Mălăieşti au murit după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a explicat, într-un interviu acordat Hotnews, care sunt procedurile în urma cărora se poate beneficia de amânarea ratelor bancare, precizând că facilitatea poate fi acordată şi celor care au înregistrat scăderi ale ...
Persoanele fizice care vor să-şi izoleze termic locuinţa pot beneficia de finanţare nerambursabilă acordată de stat prin Programul Casa Verde Plus, atât pentru casele aflate în construire, cât şi pentru cele deja existente, dar numai dacă locuinţele ...
România a primit de la Uniunea Europeană, de când este membru, 40,86 miliarde euro, şi a contribuit cu numai 13,78 miliarde euro, arată Ministerul de Finanţe într-o postare pe Facebook....
Instalarea noului pod rulant, care cântăreşte 416 tone şi poate ridica – în condiţii de deplină siguranţă – 300 de tone de oţel lichid în oale acoperite, va ridica, potrivit conducerii companiei, productivitatea muncii. Proiectul prevede şi reparaţia...
România a fost al cincilea cel mai mare beneficiar net de fonduri europene în 2013, în valoare de 4,09 miliarde de euro, sub sumele nete primite de Polonia, Grecia, Ungaria şi Portugalia, potrivit unei analize „The Telegraph“.
Inspectorii guvernamentali din cadrul trimişi la Oficiul de Cadastru Călăraşi, pentru terenurile din Nana, au descoperit că 80% dintre terenuri sunt returnate ilegal, rezultând un lung şir de infracţiuni şi retrocedări ilegale, iar beneficiarul final...
Schema de minimis privind finanţarea nerambursabilă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii va fi modificată, în urma eşecului din urmă cu o lună, astfel că sprijinul va fi redus de la 200.000 de euro la 100.000 de euro, beneficiarul va avea o cont...
La tot pasul întânim clădiri-gigant de sticlă şi oţel construite într-un stil specific zgârie-norilor americani. La perioade scurte de timp, în Capitală se mai ridică câte un bloc imens care detronează poziţia întâi din acel moment, în materie de înă...
Adrian Piciu este primul „beneficiar" al bursei de execelenţă oferită încă din 2007 elevilor săraci, dar performanţi din mediul rural care vor să studieze la şcoli de prestigiu din oraş....
Dintre cei 8000 de piteşteni, 6.869 au încălzire cu agent termic în sistem centralizat, 1.591 vor ajutoare pentru încălzirea cu gaze naturale, iar 36 pentru încălzirea cu lemne....
O mână de oameni cu suflet din Iaşi s-a îmbarcat într-un proiect care-şi propune să ajute persoanele care nu se mai pot deplasa....
Zeci de beneficiari ai proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au participat astăzi la un seminar organizat de Organismul Intermediar care implementează programul în Oltenia....