bauta - ultimele știri
Ziua de 6 ianuarie reprezintă o sărbătoare importantă atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele 12 sărbători creștine importante.
Femeia, medic primar la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi, s-a prezentat la Serviciul Rutier fără a opune rezistenţă.
O tânără de 20 de ani, băută la volan, a încercat fără succes să scape de echipajul de Poliţie aflat pe urmele ei, pe un drum naţional.
O tânără de 24 de ani, din Buzău, s-a ales cu dosar penal în urma unui accident pe care l-a produs duminică în jurul orei 6.00, la ieşire din municipiul Buzău. Deşi nu avea permis de conducere, femeia a plecat cu maşina tatălui său la plimbare, iar î...
A lovit cu maşina un bărbat care circula cu un scuter apoi a fugit de la locul faptei. Este vorba despre o prahoveancă, în vârstă de 35 de ani, care, după ce a fost prinsă de poliţişti, s-a dovedit că era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Mijlocaşul campioanei Oţelul Galaţi, Gabriel Viglianti, s-a declarat încântat de România, însă a precizat că îi este dor de prietenii lui din Argentina. "Românii nu ştiu să facă un grătar ca lumea!", a şocat argentinianul.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara (DGASPC) s-a autosesizat în cazul copilei în vârstă de zece ani, care în urmă cu trei zile fusese internată la spitalul din Vulcan, după ce a intrat în comă alcoolică....
Incidentul s-a petrecut noaptea trecută în campusul Tudor Vladimirescu când tânăra de 21 de ani împreună cu mai mulţi colegi s-au urcat pe o clădire din spatele căminului T13