avutie - ultimele știri
Avuţia mondială totală a urcat cu 10,3% anul trecut, ajungând la 473.000 miliarde de dolari, în special în urma boom-ului de pe pieţele bursiere, arată Boston Consulting Group (BCG) în cel mai recent raport al său, Global Wealth Report, transmite DPA...
Avuţia netă a populaţiei se situează la un maxim istoric, înregistrând o creştere cu 6% în 2020 faţă de anul anterior, se arată în „Raportul asupra stabilităţii financiare", publicat, joi, de Banca Naţională a României (BNR).
Elitele jefuitoare ale Uniunii Sovietice au fost precursoarele unei cleptocraţii care s-a infiltrat de-a lungul timpului în toate ramurile Statelor Unite. Profeţia sumbră a unui şef CIA de la începutul anilor 1990 s-a adeverit, în ciuda faptului că W...
Fuga de capital rusesc egalează deja întreaga avuţie a tuturor gospodăriilor din Rusia, potrivit unui nou raport al Biroului Naţional de Cercetări Economice din Statele Unite – o tendinţă care a adus inegalitatea de venituri din Rusia la un nou nivel...
Beţia puterii, renunţarea la propriile valori în goana după avuţie şi dorinţa de a obţine putere şi bogăţie fără cel mai mic efort sunt tentaţiile cu care se luptă omul anului 2016. Tot ele, dar formulate în limbajul nebiblic al mileniului trei, sunt...
Prins în războaie, cumplite epidemii de ciumă şi holeră, sărăcie cruntă şi suferinţe, Călăraşiul, un târg prăfuit de la malul Borcei, a cunoscut o transformare spectaculoasă în 1830, atunci când a ajuns capitală de judeţ....