administrativ - ultimele știri
O instanţă de judecată a decis ca o elevă din Piatra Neamţ, care avea o medie mare de absolvire a liceului, să se poată înscrie la Bacalaureat. Ea fusese elimitată la prima sesiune.
Toate birourile care funcţionau în cei 10.500 de metri pătraţi ai Palatului Administrativ din Piteşti (în care îşi aveau sediul inclusiv CJ şi Instituţia Prefectului) au fost mutate pentru următorii doi ani în diverse clădiri din municipiu, pentru a ...
O decizie a consilierilor locali din Râmnicu Vâlcea dă voie unui dezvoltator imobiliar să construiască blocuri într-o zonă în care niciodată până acum nu a fost permis acest lucru.
Comisarul şef Marian Iorga, comandantul Poliţiei Prahova până joi 8 iulie, a fost suspendat din funcţie, dat fiind calitatea de inculpat într-un dosar de corupţie în care este acuzat de către procurorii DNA de luare de mită.
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la acoperişul Palatului Administrativ din Suceava, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Până în prezent nu au fost semnalate victime. Numărul autospecialelor de stingere a fost suplimentat.
Scrisoarea costă de 20 de ori mult mai mult decât datoria restantă pentru care omul este ameninţat cu debranşarea de la apă rece. Explicaţia societăţii este că scrisorile sunt generate de un soft şi că orice datorie restantă este notificată.
Grădina zoologică din Brăila este, ca urmare a acestei situaţii stranii, în permanentă criză financiară, pentru a putea fi procurată hrana animalelor fiind nevoie de alocări financiare suplimentare, de la Consiliul local. Un ONG acuză autorităţile de...
Construită acum peste un secol, prima bursă a peştelui din România, aflată în oraşul Galaţi, chiar pe malul Dunării, a ajuns o ruină sinistră din cauza nepăsării autorităţilor. Ajunsă în proprietate privată după falimentul fabricii de conserve din Ga...
Sfârşitul anului trecut a adus la Arad două cereri inedite în căsătorie. Una a avut loc la Concertul de Crăciun, iar cealaltă în timpul unei acţiuni caritabile. Ambele s-au desfăşurat în faţa Palatului Administrativ.
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost găsit vinovat, marţi, de Curtea Supremă că a încălcat regimul privind conflictul de interese în materie administrativă după ce a semnat contracte de asociere cu două...
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi a atacat în contencios administrativ Ordonanţa de Urgenţă 117/2013, care prevede că universităţile trebuie să dea statului 5% din veniturile încasate de la studenţi străini.
Zilele libere sunt cuprinse între 23 decembrie şi 3 ianuarie (inclusiv). Decizia a fost luată de Colegiul de Conducere a Tribunalului Galaţi.
Consiliul Judeţean Caraş-Severin s-a întrunit astăzi în şedinţă ordinară, având peste 30 de puncte pe ordinea de zi a şedinţei
Edificiul impunător, inaugurat la 27 aprilie 1906, astăzi sediul Prefecturii judeţului Galaţi, a fost construit între anii 1904 -1906, după proiectul celui care este considerat întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură....
În judeţ şi mai ales în municipiu Arad există multe capodopere arhitecturale, monumente simbol. Unul dintre cele mai importante puncte de atracţie ale Aradului putem spune că este, zona de la kilometrul zero, unde se află Palatul Administrativ al ora...
Astăzi a avut loc o dezbatere oficială la care au participat cei mai importanţi oameni politici ai judeţului nostru, în care aceştia şi-au exprimat poziţiile referitor la regionalizarea României, discutându-se variante de regiuni care ar fi avantajoa...
Cel mai bun liceu din Teleorman în acest an este Liceul Teoretic “Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria. Elevii acestei unităţi de învăţământ au avut o promovabilitate la Bacalaureat de peste 72 la sută. Tot aici a fost înregistrată şi cea mai mare not...
Sâmbătă şi duminică va fi deschisă o piaţă volantă în faţa Palatului Administrativ din Suceava. Acolo se vor vinde produse tradiţionale bucovinene. Asociaţia „Produs în Bucovina" a obţinut autorizaţie de funcţionare de la Primăria municipiului Suceav...
Consilierii locali au aprobat în şedinţa de joi introducerea taxei pentru desfacerea căsătoriilor pe care administrativă. Din luna mai, cuplurile vor achita câte 500 de lei pentru a divorţa....
Cele cinci persoane care lucrează în cadrul Asociaţiei Regionale pentru Serviciile de Apă şi Canal (ARSACIS) vor primi anul viitor salarii care însumează peste 400.000 de lei, impozabili.