adevarul despre romania

Acum două zile, s-au reluat – după o vacanţă de o lună – reuniunile „formaţiunilor“ Consiliului UE, instituţia în cadrul căreia sunt reprezentate guvernele din statele-membre şi pe care România o va prezida în primele şase luni din 2019. Se înţelege de la sine că, pentru guvernul de la Bucureşti, 2018 – aflat sub preşedinţia bulgară, apoi sub cea austriacă – e important ca pregătire pentru propria preşedinţie, prima de la aderarea la UE.

acum 1 ora · comentarii (0)

Începutul de an 2018 ne arată tot mai mult alunecarea lumii aşa cum o ştim de la normativismul minimal al dreptului internaţional şi respectarea regulilor angajării spre un joc tot mai periculos de Mare Putere, la realismul dur şi pur în care ambiţiile şi revizionismul Rusiei lui Putin converg cu apariţia tot mai pregnantă a altor actori cu orgoliu în creştere.

acum 20 ore · comentarii (30)

În ultima vreme, noi, cei din mişcarea unionistă, suntem întrebaţi: „Voi sunteţi ai lui Băsescu?”. Cum, la începutul acestei săptămâni, fostul preşedinte a rămas fără cetăţenia Republicii Moldova şi cum astăzi sărbătorim Mica Unire consfiinţită prin dubla alegere a lui Cuza, un răspuns se impune, chiar dacă întrebarea vine mai mult dintr-o pasiune spre flecăreală şi can-can decât dintr-un interes sincer de a contribui la reîntregire. Explic...

acum 3 ore · comentarii (2)

Tema „Crearea unui viitor comun într-o lume fărâmiţată“ ar fi trebuit să ne intereseze. Ar fi trebuit să ne intereseze problema esenţială aflată în discuţie, cea a conexiunilor pe care liderii unei lumi în transformare accelerată doresc să le stabilească în chip de soluţie strategică globală pentru atenuarea rupturilor cauzate de diferenţele din ce în ce mai marcate în domeniul performanţei economice şi capacităţii de adaptare în absorbţia noilor tehnologii.

acum 21 ore · comentarii (21)

Toate frământările politice la care asistăm au ca miză în primul rând întinderea prerogativelor DNA şi SRI. Curtea începe să judece contestaţiile la legile justiţiei. Sâmbătă seara, o mulţime de oameni fuseseră mobilizaţi să protesteze inclusiv împotriva CC (cel puţin aşa cereau organizatorii pe Facebook), ceea ce ridică semne de întrebare. Doreşte cineva intimidarea judecătorilor?

acum 12 ore · comentarii (15)

Iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie. Cele şapte luni ale Executivului Mihai Tudose vor rămâne în istorie ca o perioadă invizibilă, lipsită de transparenţă, aşa cum a fost întreaga carieră politică a celui care a condus guvernul în această perioadă.

„Ca iniţiator al Alianţei pentru o Românie Curată şi expert în bună guvernare pentru mai multe instituţii europene îmi exprim stupoarea că a trecut deja o săptămînă de la aceste declaraţii publice fără să existe un parcurs explicit şi transparent de investigare a lor. În Germania, şeful serviciului secret ar fi demisionat deja, pînă la lămurirea situaţiei, cînd ar putea demisiona cei care l-au acuzat, dacă acuzaţia se dovedeşte falsă.“

acum 22 ore · comentarii (2)

Trecuseră doar cinci ani de la Marea Unire, cicatricile războiului erau vizibile, ţesutul naţional al românismului în toate regiunile sale încă era adolescent, la est, pericolul comunismului  neliniştea graniţa iar Iaşiul, bătrâna capitală a Moldovei, era scena unor tensiuni între studenţii naţionalişti şi minoritatea evreiască.

acum 13 ore · comentarii (5)

La insistenţele şi la presiunile pe faţă ale Băncii Mondiale, ale FMI şi ale Bruxelles-ului, guvernul a început în august 2012 să pună în practică prevederile faimoasei legi 109 (OUG, mai precis spus) privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Care lege 109, tot la insistenţele şi la presiunile pe faţă venite din străinătate, fusese adoptată cu un an mai înainte.

acum 20 ore · comentarii (1)

Fără explicaţii şi dezbatere, fără un studiu de impact şi simulări, fără consultarea celor care lucrează în şcoli şi inspectorate,  guvernul a decis modificarea radicală a metodologiei de finanţare a şcolilor. Ordonanţa de Urgenţă nr. 90/2017 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, spune:

acum 24 ore · comentarii (3)

Libertatea de exprimare nu înseamnă a-ţi da cu părerea oricum, peste tot şi despre orice. Mai trebuie lăsat loc îndoielii, mai trebuie, din când în când, să te aşezi smerit sub semnul întrebării, să-ţi inventariezi riguros lucrurile ştiute şi, mai ales, cele neştiute. Nu te poţi închega neobosit în siguranţa de sine, nu poţi escalada ostentativ şarpanta omniscienţei, difuzând, în stânga şi-n dreapta, „opinii“.

acum 19 ore · comentarii (63)

PSD este cel mai mare pericol al momentului pentru România. Un partid disperat să supravieţuiască încearcă să acapareze total România în speranţa că asta este singura lui soluţie pentru a nu dispărea în neant. Adevărata doctrină a acestui monstru politic este conservaţionismul. Nu e doar frica de puşcărie, e frica de irelevanţă, teama de deconectare de la resurse şi groaza în faţa unei lumi pe care nu o înţelege.

acum 2 zile · comentarii (64)