accidente aviatice - ultimele știri
Călătoriile cu avionul sunt considerate cele mai sigure din lume, raportat la numărul accidentelor rutiere și feroviare, însă statisticile arată că au fost mii de morți la nivel global.
Aeroportul Kikoboga s-a confruntat cu o situație fără precedent, cu două incidente grave care au implicat aceiași pasageri într-un interval de câteva ore.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că a văzut un raport preliminar despre accidentele aviatice de la Constanţa, în urma cărora opt militari şi-au pierdut viaţa, şi a precizat că a fost o “conjuncţie nefericită de factori în care vremea a fo...
Generalul de flotilă aeriană Radu Theodoru, de 98 de ani, plânge soarta celor opt militari morţi în Dobrogea, dar spune că nu trebuie să fabulăm şi să aşteptăm să aflăm rezultatul anchetei tehnice, singura care va stabili cauza tragediei.
Zeci de accidente aviatice au avut loc în România din 1989 încoace, în care au fost implicate avioane şi elicoptere, civile şi militare.
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente în care au fost implicate avioane comerciale de mari dimensiuni a crescut în 2020 la nivel mondial, chiar dacă numărul zborurilor a scăzut drastic în 2020.
Un pilot specializat în teste tehnice al Boeing a recunoscut că ar fi indus în eroare autorităţile de reglementare, în mod neintenţionat, printr-o serie de mesaje interne din 2016 referitoare la siguranţa avioanelor 737 MAX care au fost făcute public...
Un Boeing 737 Max care urmează să fie livrat companiei aviatice low-cost Ryanair a fost redenumit de producătorul american. Concret, o aeronavă pregătită de livrare a fost surprinsă într-o serie de imagini publicate pe Twitter, după ce a fost redenum...
Un tânăr din Germania a făcut public un filmuleţ cu momentul prăbuşirii elicopterului în care se afla alături de mai mulţi turişti, un incident petrecut acum câteva luni în Kârgâzstan. Imaginile sunt înspăimântătoare şi pot afecta emoţional....
Tragedia produsă joi la Tuzla, când o persoană şi-a pierdut viaţa după ce o aeronavă DA 42 a aterizat forţat, este doar una dintre accidentele aviatice care s-au petrecut de-a lungul timpului în judeţul Constanţa.
A fost făcută publică lista anuală a celor mai sigure 10 companii dezbor din lume. Clasamentul este întocmit în baza evaluărilor periodice ale agenţiilor care guvernează aviaţia comercială şi a istoricului de accidente al fiecărei companii....
În 2018 au fost înregistrate 15 accidente mortale în care au fost implicate avioane de pasageri şi în care numărul persoanelor decedate a fost de 556, un bilanţ în creştere faţă de anul anterior, a indicat Aviation Safety Network (ASN), o asociaţie s...
Un pasager a surprins ultimele momente ale unui zbor care s-a prăbuşit acum opt zile în Africa de Sud, un accident soldat doi morţi şi peste 20 de răniţi....
Ministerul Transporturilor propune suplimentarea posturilor Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, cele 5 persoane nou-angajate urmând să asigure permanenţa activităţii dispeceratului.
Anchetatorii egipteni au anunţat joi că cele două cutii negre ale aeronavei companiei EgyptAir, recuperate săptămâna trecută de pe fundul Mării Mediterane, vor fi predate experţilor francezi pentru repararea unităţilor de memorie, care au fost grav a...
11 persoane au murit iar alte două sunt presupuse decedate după ce un elicopter de dimensiuni medii s-a prăbuşit vineri la vest de oraşul norvegian Bergen, în apropierea coastei. Cauzele accidentului sunt momentan necusnoscut, relatează BBC News....
Un zbor British Airways de la Geneva a lovit un obiect - despre care se crede că ar fi o dronă - în timp ce se apropia de Aeroportul Heathrow, a anunţat duminică poliţia, relatează AP.
O listă a celor mai nesigure companii aeriene a fost publicată recent de un site de specialitate, iar AirAsia Indonesia şi Moldavian Airlines, din Republica Moldova, figurează în acest clasament. În schimb, Malaysia Airlines nu se numără printre cel...