Romaniţa Iordache

Juristă

La 1928, Oliver Wendell Holmes Jr., pe atunci judecător al Curţii Supreme a SUA, afirma că într-o societate liberă trebuie să protejăm „nu numai exprimarea liberă a celor care sunt de acord cu noi, ci şi libertatea pentru gîndul pe care îl detestăm”. Cu aproape jumătate de secol mai tîrziu, Curtea de la Strasbourg explica clar nevoia de a proteja sub umbrela libertăţii de exprimare şi acele formulări care „ofensează, şochează sau deranjează”.

Comisia juridică şi Comisia de constituţionalitate din Senat s-au întrunit ieri pentru a aproba proiectul de lege vizând iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei prin redefinirea familiei ca întemeiată exclusiv „pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie” a căror unică funcţie socială trebuie să fie „asigurarea creşterii, educaţiei şi instruirii copiilor.” Pentru că altfel nu ar fi familie.

Menţionam anterior că discuţiile referitoare la iniţiativa de modificare a articolului 48 din Constituţie au fost, din păcate, umbrite de o gravă confuzie, voit întreţinută, între instituţii juridice şi sociale diferite: familie / căsătorie, căsătorie / parteneriat. Chiar dacă a lipsit din discuţie, scopul real al iniţiatorilor este însă o altă formulă: familie = căsătorie civilă = căsătorie religioasă.

Miercuri, 20 iulie, Curtea Constituţională a României a avut posibilitatea de a preciza de ce parte a istoriei se află şi, implicit, care este viziunea pe care o are pentru România: modernizare sau de-modernizare, Europa drepturilor fundamentale sau Europa în care opţiunile religioase sau prejudecăţile personale definesc spaţiul public.

  • Romaniţa Iordache a publicat un nou articol luna trecuta

Vezi mai multe