Răzvan Voncu

Conf. universitar

Mi s-a atras atenţia că, în promovarea literaturii române peste hotare, s-ar fi comis eroarea de a fi traduşi, în limbi de circulaţie, autori contemporani, iar nu „clasici”. Aserţiunea că scriitorii clasici ar trebui să fie primii traduşi, spre a ne face cunoscuţi peste hotare, e atât de răspândită, încât nu o mai pune nimeni sub semnul întrebării.

  • Răzvan Voncu a publicat un nou articol acum 19 zile

    Una din caracteristicile spiritului mancurt este absenţa memoriei. Mancurtul trăieşte numai în prezent. Viitorul e ca o ruletă, fie ce-o fi, iar trecutul, ce a făcut ieri şi ce a spus alaltăieri, nu există.

  • Răzvan Voncu a publicat un nou articol luna trecuta

    Nu e cazul să fim mereu catastrofici cu privire la situaţia din Republica Moldova. Se întâmplă, ca peste tot, şi lucruri bune, de la cele naturale (cum este performanţa şcolară tot mai impresionantă a copiilor şi tinerilor) la cele rezultând din demersuri şi politici publice.

Vezi mai multe