Liviu Avram

Redactor sef adjunct

Documentul publicat marţi de Pressone.ro, privind implicarea Armatei în mineriada din 13-15 iunie 1990, reprezintă o piesă extrem de importantă în desluşirea evenimentelor de acum mai bine de 27 de ani. Şi nu atât în ceea ce priveşte contribuţia minerilor în zdrobirea protestatarilor, cât în ceea ce priveşte rolul ce le fusese rezervat după.

Rog să fiu iertat pentru lipsa de respect pe care o arăt faţă de organul reprezentativ suprem al poporului român, dar pur şi simplu nu mă pot abţine: membrii Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 sunt de o prostie absolut bubuitoare. Iar dovada stă publicată în Monitorul Oficial de miercuri, 6 septembrie 2017, exact în ziua în care raportul Comisiei a fost făcut public.

Nu ştiu dacă premeditat sau din pură întâmplare, dar discuţiile care se poartă de câteva luni asupra Pilonului 2 de pensii private au căpătat forma unui şantaj. În care şantajist este Guvernul, şantajaţi sunt administratorii fondurile private de pensii, iar victime fără replică sunt milioanele de salariaţi care contribuie la Pilonul 2. Să detaliem cifrele şantajului.

Era de aşteptat: Tudorel Toader nu lucrează brutal şi la adăpostul întunericului, ca Florin Iordache. Dar câteva dintre propunerile sale pentru legile Justiţiei par a avea acelaşi efect ca cele promovate de predecesorul său. Planul e acelaşi, s-a schimbat doar tactica. Iar cozile de topor din sistemul de Justiţie se pregătesc de aplauze puternice, prelungite, că tot a fost 23 August.

  • Liviu Avram a publicat un nou articol acum 4 zile

    Un vechi proverb spune că legea este întotdeauna cu un pas în urma hoţilor. Hoţii încearcă să găsească breşe în lege de care să profite, şi deseori reuşesc, aşa că legea trebuie întotdeauna dacă nu să ţină pasul cu ei, măcar să-i ajungă din urmă într-un final. În această nesfârşită hârjoană, primul care a obosit a fost dl. Tăriceanu. Vârsta, probabil...

  • Liviu Avram a publicat un nou articol acum 9 zile

    Atunci când se pregăteşte să primească în rândurile sale un nou membru, Mafia îl supune unui test crucial: să ucidă pe cineva. Dacă Mafia are pe loc o ţintă, atunci aceea e victima. Dacă nu, novicele poate să ucidă pe oricine, chiar şi fără motiv, singura condiţie este ca Mafia să aibă dovada. Crima îl leagă pe aspirant de veteranii Mafiei şi îi lasă foarte puţine şanse să mai dea înapoi. Se numeşte crima de loialitate.

  • Liviu Avram a publicat un nou articol acum 10 zile

    În chiar ziua în care impunea „revoluţia fiscală”, Guvernul Tudose a modificat o anume prevedere din Legea Apelor, astfel încât să devină legal ceea ce până atunci era interzis: ridicarea de construcţii în preajma cursurilor de apă. Un potenţial beneficiar al acestei modificări este firma Tel Drum, care deţine în închiriere Insula Belina din judeţul Teleorman.

  • Liviu Avram a publicat un nou articol acum 12 zile
  • Liviu Avram a publicat un nou articol acum 16 zile
  • Liviu Avram a comentat la un articol de-al tau acum 23 zile
    Tot ce ziceți se referă la imunitatea față de măsuri preventive și am precizat în text că nu
    w

    Din cine ştie ce cotlon al Parlamentului, deputatul minorităţii sârbe, Slavoliub Adnagi, a avut o idee: să confere imunitate penală aproape totală membrilor Curţii Constituţionale. Proiectul a trecut prin cele două Camere ale Parlamentului ca rapidul prin haltă şi a ajuns, fără absolut nicio obiecţiune, înainte de votul final din Senat. Există, totuşi, câteva problemuţe.

  • Liviu Avram a publicat un nou articol acum 23 zile

    Din cine ştie ce cotlon al Parlamentului, deputatul minorităţii sârbe, Slavoliub Adnagi, a avut o idee: să confere imunitate penală aproape totală membrilor Curţii Constituţionale. Proiectul a trecut prin cele două Camere ale Parlamentului ca rapidul prin haltă şi a ajuns, fără absolut nicio obiecţiune, înainte de votul final din Senat. Există, totuşi, câteva problemuţe.

  • Liviu Avram a comentat la un articol de-al tau luna trecuta
    Înseamnă că nu ați citit și PS-ul... Citiți-l.
    w

    Înainte de a arunca prosopul, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a văitat luni în şir că nu găseşte un reper faţă de care să se raporteze atunci când căuta un prag „rezonabil” de prejudiciu la infracţiunea de abuz în serviciu. Teatru ieftin: avea cifra sub nas – dar pesemne că nu-i plăcea cum arată, că era prea mică. Atunci a abandonat lupta şi a pasat problema la Comisia Iordache.

Vezi mai multe