Florentina Ţone

Jurnalist

„Cea mai puternică amintire legată de violoncel nu e nici măcar una plăcută... Aveam vreo 6 ani şi ţineam în spate violoncelul, într-o husă din aceea uşoară, dar căram şi nişte lucruri în ambele mâini: un scaun de maşină, cred, şi mai aveam şi un scăunel special pe care stăteam când cântam. Şi la un moment dat mi-am pierdut echilibrul, şi-am căzut, cu toate, pe spate, direct pe violoncel!...

Nici măcar nu-mi amintesc ce făceam eu la 16 ani – nimic ieşit din comun, asta e cert. Dumneavoastră ce făceaţi la vârsta asta? Vă spun eu ce face Donghyun Kim: cântă Concertul pentru vioară în re major op. 61 al lui Ludwig van Beethoven şi şlefuieşte meticulos, până la perfecţiune, sunetul.

Acesta va rămâne în istoria mea muzicală drept recitalul la care am ajuns întâmplător, după o zi lungă, foarte lungă, şi de la care am plecat verbalizând o dorinţă mai veche: vreau şi eu, în viaţa asta, să cânt la violoncel.

Să fie pianistul Mihai Ritivoiu, care atacă bucuros, cu zvâc, partitura, de parcă nişte nişte muguri s-ar desface aievea, cu forţă şi cu chef de viaţă, în faţa spectatorilor din Sala Mare a Ateneului Român? Sau dialogul vesel, continuu, dintre vioară şi violoncel? Sau poate rochia de-un verde crud a Annei Tifu...?