APADOR-CH

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului

Testarea cu poligraful a procurorilor DNA încinge spiritele în opinia publică. Dar dacă am testa cu poligraful nu o dată, ci periodic, tot personalul din parchet, din poliţie (de la un anumit nivel), din SRI, SIE, STS, DPI, DIA, aşa cum se întâmplă în FBI, CIA, NSA şi, mai nou, chiar în Republica Moldova?

O instituţie publică din România, plătită ca să ne apere drepturile, încalcă ea însăşi legile şi refuză să divulge numele celor din conducere, pe motiv că sunt date cu caracter personal, iar acele persoane nu şi-au dat acordul pentru asta. La fel procedează cu publicarea bugetelor şi a activităţilor pe care teoretic le derulează de 26 de ani. Chemată în instanţă, instituţia se plînge că e şicanată

Ce ar trebui să facă statul român în cazul recentei hotărâri a Curţii Europene privind condiţiile din penitenciare: să construiască noi închisori sau să fie atât de blând cu infractorii, încât să facă mai grea intrarea la puşcărie decât la facultate? CEDO înclină spre a doua variantă, deşi nu are date complete despre natura şi amploarea criminalităţii din societatea românească.

Din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a plătit pentru greşelile făcute în procese sau în decizii care ulterior au atras condamnarea României la CEDO. Motivul: regulile sunt făcute astfel încât greşelile magistraţilor se prescriu mai repede decât judecă CEDO o cauză. Ce soluţii ar fi ca să schimbăm lucrurile?

Două posturi jumate se vacantează în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar pentru ocuparea lor se anunţă o procedură netransparentă şi politizată, ca şi până acum. După ilegalităţile din Senat, la desemnarea celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, asta e încă o dovadă a modului în care politicienii abuzează de legile neclare pe care tot ei le-au făcut, ca să ţină cetăţenii la distanţă

  • APADOR-CH a publicat un nou articol acum 23 zile

    Testarea cu poligraful a procurorilor DNA încinge spiritele în opinia publică. Dar dacă am testa cu poligraful nu o dată, ci periodic, tot personalul din parchet, din poliţie (de la un anumit nivel), din SRI, SIE, STS, DPI, DIA, aşa cum se întâmplă în FBI, CIA, NSA şi, mai nou, chiar în Republica Moldova?

Vezi mai multe