Andrei Pleşu

Scriitor

În urma numeroaselor incriminări, spuse şi scrise, privind „cadoul” prietenesc pe care i l-am făcut, în februarie 1990, lui Gabriel Liiceanu, mă văd obligat să-mi recunosc, smerit, faptele şi să mă pun, gata de jertfă, la dispoziţia tuturor „organelor” acreditate, pentru lămurirea definitivă a cazului.

Care patriot nu vrea să contribuie la o mai bună imagine a ţărişoarei în ochii (severi, cînd nu de-a dreptul răi) ai „străinătăţii”? Vrem să ieşim în lume cu un portret dichisit, să etalăm, dinaintea mapamondului, calităţile impozante ale neamului, strălucirea lui, blazonul lui demn de invidiat.

În fond, de ce nu? Oricine are dreptul să aibă un hobby, distinct de specialitatea sa propriu-zisă. Dl Adrian Năstase e un mare colecţionar de artă (obiecte de argint, timbre şi hărţi). A şi donat o parte din „bunuri”, pentru a stimula fondarea unui Muzeu Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. Dar nici măcar nu trebuie să fii cine ştie ce intelectual ca să ai pasiunea achiziţiilor „culturale”.

Am picat, sîmbătă, pe o emisiune de la Antena 3, în care un grup de cărturari notorii (Alina Petrescu, Ciuvică, Harnagea şi, cu mici ondulaţiuni prudente, ubicuul Bogdan Chirieac) făcea analiza răstită a unui text scris de Gabriel Liiceanu. Rezum, pentru cei care n-au citit textul cu pricina, teza lui: e plină ţara de oameni fără dinţi, semn de sărăcie şi înapoiere.