Andrei Pleşu

Scriitor

Pînă să discutăm despre proiecte de ţară şi strategii guvernamentale, pînă să dezbatem legi, pînă să analizăm inserţia optimă a României în contextul geopolitic actual, pînă să stabilim priorităţi, pînă să evaluăm eficienţa instituţiilor vitale ale statului, trebuie să aruncăm o privire şi asupra tipului uman promovat de partidele politice.

Am avut, în două-trei rînduri, obiecţii, rezerve, melancolii legate de prestaţia publică a domnului preşedinte Iohannis. Nu regret deloc că l-am votat, dar, uneori, mi se pare cam laconic, uşor absent, prizonier al unei retorici previzibile. N-am fost de acord cînd, de la Cotroceni, a coborît în stradă pentru a susţine o manifestaţie, oricît de legitimă. Nu era rolul lui.

Cine ne conduce? Fiecare actor al scenei politice pare că ştie. Ideea e că nu ne conduc cei de la conducere, ci alţii, acoperiţi. Preşedintele Senatului i-a identificat şi nu se sfieşte să-i arate cu degetul. Dl Călin Popescu Tăriceanu poate prelua, oricînd, replica marelui Lache, personajul caragialesc din „Doi amici”:

Dincolo de petrecerile de sezon, trăite de români mai mult în stilul „1 Mai” şi „23 August”, decît în reculegere pascală, ne putem întreba, privind în jur, nu numai „cum petrecem?”, nu numai „peste ce vrem să trecem, cînd ne prăvălim în aburii chefului?”, ci şi „prin ce trecem?” Eu unul contemplu scena publică (guvern, opoziţie, parlament, ziare) cu sentimentul că trecem printr-o chermeză de prost gust. Iată cîteva „scene”: