Cum au fost rusificați etnicii români în RSSM

În perioada sovietică mulți copii etnici români din Basarabia erau nevoiți să învețe la școlile ruse

Şcoala sovietică promova obedienţa faţă de Partidul Comunist şi URSS. Pe lângă îndoctrinarea ideologică, în RSSM, un obiectiv esenţial al sistemului preşcolar, şcolar şi universitar era deznaţionalizarea.

Etnicii români din RSSM erau nevoiţi să se înscrie în clasele şi grupele cu predare în limba rusă, or, cele cu limba română (moldovenească, cum i se zicea) de instruire erau mai puţine decât ar fi fost necesar. A fi rus sau de cultură rusă constituia un avantaj în sistemul comunist sovietic. Situaţia a început să se schimbe abia la sfârşitul anilor '80, odată cu renaşterea naţională.În 1989, în RSS Moldovenească existau 1512 şcoli medii generale în care învăţau 678.400 de elevi.

O tendinţă accentuată a perioadei sovietice era rusificarea învăţământului, inclusiv a celui preuniversitar. Deşi etnicii români constituiau 64,3% din totalul populaţiei republicii, ponderea elevilor care îşi făceau studiile în limba română (numită în epocă „moldovenească") era mult mai mică.

Astfel, chiar în anul de învăţământ 1989-1990, în plin proces al mişcării de eliberare naţională din stânga Prutului, numai 54% din elevi învăţau în şcoli cu predare exclusiv în limba română, ceea ce constituia cu 10% mai puţin decât ponderea moldovenilor români în totalul populaţiei RSSM. Aceasta în condiţiile în care în anul de studii 1988-1989 numărul şcolilor cu predare în română creşte cu 13 unităţi.

NEVOIŢI SĂ MEARGĂ ÎN ŞCOLI ŞI GRĂDINIŢE RUSE

În Chişinău, unde ponderea moldovenilor români era de circa 50%, existau numai 17 şcoli cu limba de predare exclusiv în română, ceea ce constituia 23 % din numărul total de şcoli. În acelaşi timp, existau 31 de şcoli cu predare exclusiv în limba rusă, adică aproape de două ori mai multe decât cu predare doar în limba română.

O treime din şcolile din Chişinău - 26 la număr - erau mixte, cu predare în rusă şi română. Aceste instituţii erau create special pentru a servi drept mijloc de rusificare a elevilor de etnie română. Abia la sfârşitul anilor '80 şcolile mixte au început să fie desfiinţate.

O situaţie similară s-a înregistrat şi în instituţiile preşcolare din Chişinău. Astfel, în 1988-1989, numai 40% din grădiniţe erau exclusiv de limbă română (cuprindeau 140.000 de copii), în timp ce 33 (adică 117.000 de copii) erau ruseşti şi 27 - mixte, în care, la fel ca şi în şcoli, limba rusă era privilegiată.

DISCRIMINAŢI ÎN UNIVERSITĂŢI

În acelaşi timp, în 1989 în învăţământul superior erau încadraţi 53.019 studenţi, dintre care 31.502 îşi făceau studiile la zi, restul - la fără frecvenţă. Situaţia în universităţi era mai bună în anii '80 în ceea ce priveşte ponderea naţionalităţii titulare, a moldovenilor români.

Astfel, autorităţile se străduiau să distribuie bursele de studii proporţional fiecărui grup etnic. Pentru a recompensa o discriminare anterioară, în planul de admitere pentru anul 1989 se prevede chiar o majorare a cotei pentru moldovenii români, până la 73% din totalul numărului de locuri la primul an de studii.

În acelaşi timp, etnicilor ruşi le revin 11% din burse, ucrainenilor - 9 %, găgăuzilor - 1,8 %, bulgarilor şi evreilor - câte 2 % etc. Problema românizării şcolii superioare nu este însă nici pe departe rezolvată. La unele facultăţi, între 30 şi 50 la sută dintre disciplinele din grupele române sunt predate în rusă.

MINORITARII, MAJORITARI LA CATEDRE

Ponderea minoritarilor este exagerată în rândurile corpului profesoral. A fi profesor în perioada sovietică era o sinecură mult râvnită şi bine plătită. Existau reţele dominate de ruşi, ucraineni sau evrei, în care moldovenii români erau admişi cu greu.

Încă de la începuturile sovietizării, după cel de-al doilea război mondial, ruşii, ucrainenii şi evreii au pus mâna pe posturile de conducere din învăţământul superior şi astfel reprezentanţii acestor trei naţiuni au deţinut un rol dominant decenii la rând. Fiecare se străduia să-şi promoveze conaţionalii săi, iar a fi rus sau de cultură rusă constituia un avantaj sporit în sistemul comunist sovietic, bazat pe hegemonia limbii şi culturii ruse.

De exemplu, la Institutul Agricol din Chişinău, la începutul anilor '80, moldovenii români constituiau numai 34% din corpul profesoral, în timp ce ruşii alcătuiau 29%, ucrainenii - 25%, evreii - 6%, bulgarii - 3%. În acelaşi timp, ponderea etnicilor români în conducerea instituţiei era de 43%, a ucrainenilor - 43% şi a ruşilor - 14%. Iar dintre şefii de catedre, români erau numai 37%, ruşi - 27% şi ucrainenii - 21%.

Totodată, la Facultatea de Istorie a USM, moldovenii români erau promovaţi mai mult pentru a prelua povara predării lecţiilor, care uneori ajungea până la 1.000 de ore de auditoriu pe an, în timp ce profesorii ruşi ţineau mai puţin de 100 de ore pe an (de exemplu, profesorul Brîseakin avea un curs de 32 de ore pe an, dar era remunerat pentru o normă plină).

REVOLTELE STUDENŢEŞTI

Studenţii au fost în fruntea mişcării de eliberare naţională, la care au aderat - uneori timid, alteori cu entuziasm - profesorii sau scriitorii. Era într-un fel firesc, profesorii şi scriitorii consacraţi se bucurau de anumite privilegii şi aveau ce pierde, în timp ce studenţii îşi căutau un loc mai bun „sub soare".

Studenţii au pus problema predării în limba română încă în anii 60. De exemplu, studenţii moldoveni de la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău protestau deschis împotriva predării unor discipline în limba rusă şi cereau ca acestea să fie predate în limba română. Problemele respective s-au discutat de nenumărate ori la Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei.

În acelaşi timp, în anii '60 s-au semnalat numeroase cazuri când profesorii de la litere şi istorie a USM recomandau deschis studenţilor literatură în limba română publicată în România.

„NAŢIONALIŞTII", PEDEPSIŢI

Partidul Comunist a reuşit să ia măsurile necesare pentru contracararea unor asemenea acţiuni „naţionaliste" abia în anii '70, după o aspră campanie de combatere a „naţionalismului moldo-român" şi intentarea unor dosare penale unor persoane sau grupuri (cele mai cunoscute fiind cel al lui Mihai Moroşanu (pe atunci student la Politehnică), condamnat la închisoare; al studentei Lilia Neagu şi elevei Asea Andruh, pedepsite cu corecţie prin muncă; al grupului Alexandru Usatiuc, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur şi Alexandru Şoltoianu - condamnaţi la închisoare şi exil; al lui Nicolae Lupan, expulzat din URSS.

Studenţii sunt cei care reaprind flacăra demnităţii naţionale la sfârşitul anilor '80. Din 1987, studenţii de la USM înfiinţează o serie de cenacluri literare - în numele lui Asachi, Hasdeu sau Eminescu. Ulterior, toţi vor adera la celebrul cenaclu literar-artistic „Alexe Mateevici", care îşi desfăşoară acţiunile mai ales începând cu 15 ianuarie 1989, în parcul central din Chişinău, apoi la Teatrul Verde de lângă fostul Lac Comsomolist, astăzi Valea Morilor. Studenţii şi membrii cenaclurilor literare au participat la crearea Mişcării Democratice pentru Restructurare, în iunie 1988, şi apoi la fondarea Frontului Popular din Moldova, în mai 1989.

Proteste întru renaşterea naţională

Unii dintre cei mai importanţi lideri ai mişcării studenţeşti din anii 1987-1989 au fost studenţii de la Facultatea de Jurnalism Dumitru Maxim şi Virgil Zagaievschi (acesta din urmă exmatriculat pentru „naţionalism") şi studenţii de la Facultatea de Istorie a USM Valeriu Mutruc şi Valeriu Banari. Aceştia au creat Liga democratică a studenţilor, care a organizat primele pichetări ale sediului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei în perioada anilor 1988-1989, revendicând reforme politice şi declararea limbii române drept limbă de stat.

Anume starea dezastruoasă din învăţământ, în special cel superior, rusificarea sistemului educaţional i-au determinat pe studenţi să iniţieze proteste împotriva regimului sovietic comunist de ocupaţie, care va fi răsturnat prin mobilizarea unor categorii largi de populaţie la cumpăna anilor 1980-1990 ai secolului trecut.