Fiscul zice că nu-i de vină pentru banii necolectaţi
0În 2011, la bugetul public naţional au fost adunate cu 260 de milioane de lei mai puţine venituri din aplicarea TVA decât s-a planificat. Specialiştii susţin că neacumularea banilor este cauzată de deficienţele din activitatea Serviciului Fiscal, dar şi de schemele de evaziune.
Veniturile din TVA constituie circa 41% din totalul acumulărilor fiscale din 2011 la Bugetul public naţional, ceea ce confirmă importanţa acestei taxe pentru stat. Faţă de anul 2010, veniturile sunt în creştere cu 14,4%. Cu toate acestea planul pentru 2011 nu a fost îndeplinit, gaura la buget fiind de circa 260 milioane de lei. Totodată, anul trecut s-a atestat şi o diminuare cu 87 de milioane de lei sau cu 9,1% a volumului de încasări a TVA de pe teritoriul ţării comparativ cu anul 2010. Adică, deşi volumul de mărfuri şi servicii produse în ţară a crescut, veniturile de la impozitarea acestora au fost mai mici.
Nicolae Platon, directorul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), spune că această situaţie este cauzată şi de politica fiscală promovată de autorităţi şi nu a depins doar de activitatea instituţiei pe care o conduce. „Doar de la faptul că, începând cu anul 2010, a fost redusă de la 20% la 8% cota TVA la produsele agricole, anul trecut au fost ratate încasări de peste 100 de milioane de lei", a precizat oficialul. Alte 80 de milioane de lei n-au fost colectate la buget ca urmare a faptului că trei companii din domeniul IT au alocat aceşti bani pentru investiţii. „Aceşti bani ulterior vor aduce mai multă valoare adăugată şi locuri de muncă suplimentare", crede Nicolae Platon.
VA FI URMĂRIT TOT LANŢUL DE FIRME
Şeful Fiscului recunoaşte existenţa unor carenţe la acest capitol. „E adevărat. Noi nu monitorizăm integral lanţul de firme în cadrul căruia apare obligaţiunea de plată a TVA. În aceste condiţii, planificăm să elaborăm şi să introducem din acest an mecanismul de impozitare inversă, astfel încât tot lanţul în care apare obligaţia de plată a TVA să fie urmărit şi nimeni să nu se eschiveze de la plata acestei taxe", a precizat Platon. Economistul Gheorghe Constandachi susţine că neacumularea a sute de milioane de lei de la TVA este rezultatul unor scheme de evaziune fiscală.
„De regulă, mărfurile importate sunt declarate la preţuri foarte mici, iar comercializarea acestora, în cea mai mare parte, are loc prin intermediul deţinătorilor de patente şi se face în pieţele din Moldova", precizează expertul. Conform legislaţiei în vigoare, deţinătorii de patente sunt eliberaţi de plata TVA.
10,46 miliarde de lei. Acesta este volumul veniturilor acumulate la bugetul public de la aplicarea TVA la măr-
furi şi servicii.
LUPTA CU EVAZIUNILE
Pentru a spori veniturile la buget, Fiscul intenţionează să instituie posturi fiscale electronice la întreprinderile mari, ceea ce va asigura evidenţa livrărilor. Totodată, companiile vor prezenta zilnic rapoarte în regim online. Va fi instituit şi registrul general al facturilor fiscale.