Un vot de pe targă...

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Halatele albe au dispărut undeva în culise şi eu rămăsesem singur în sala de operaţii. Aveam doar privire şi auz, în rest anestezia încă îmi ţinea trupul prefăcut într-un fel de păpuşă de petică, de felul celora cu care îmi mai aminteam că se jucau fetele copilăriei mele....

Într-un târziu am auzit hodorogind spre mine o targă. Nişte mâini puternice m-au rostogolit ca pe un braţ de ciocleji umezi în ceea ce mi s-a părut că e adâncitura unei foi împietrite de cort. A luat ceva timp, pentru că „îi greu, dracu...", după cum am auzit oftând în silă pe una dintre cele trei femei care trăgeau de mine... Erau demult trecute de vârsta femeii lui Balzac, chiar dacă m-aş fi mirat dacă ştiau. De Balzac, desigur... Erau în schimb voinice, cu îndemânarea sătencelor kolhoznice deprinse cu munca grea. „Şi crezi că i-a trece prin cap să-ţi dea vreun leu că-l duci în braţe, ţ-a mânţăni cumva?". „Ei, ba nu!".

Ochii mei clipind încă, urechile mele înroşite şi nişte gemete de neputinţă nu le tulburau cu nimic. Una la coarnele tărgii din faţă, alta la cele din spate, a treia flancându-mă din stânga... Aşa am trecut lungi coridoare până am fost răsturnat într-un pat în care urma să fiu redat vieţii normale sau, mă rog, speranţei la o viaţă normală, fie şi cu durere... Am auzit între timp, tot privind molcum cum se mişcă plafonul prăfuit al coridoarelor de-asupra mea, destule - câte nu spun nişte doamne trecute prin multe referitor la un bărbat despre care cred că nu vede şi nu aude. Era un spital în care, atunci când am fost adus pentru internare, dorind să mai fac nişte conversaţie politicoasă cu sora care-mi făcea hârtiile, am întrebat-o cum e pe la ei... Eram sigur, de fapt, că se va plânge că e greu ca oriunde în medicina noastră săracă... Dar nu! Ea m-a asigurat însă cu un fel de mândrie de serviciu că „la noi e minunat, sunt condiţii foarte bune..." „Cum adică?" „Păi - mi-a răspuns ea senin - la noi se internează cei care-şi trăiesc poate ultimele zile din viaţă şi trebuie să facem totul să se simtă bine, nu?"

Povestea asta, întâmplată demult şi cu care mi-am plictisit deja prietenii, nu are cu politicul nici în clin, nici în mânecă. Numai că, de când încercarea jurnalistică de a explica în scris cetăţenilor ce se mai întâmplă pe scena politicului a devenit un lucru ori imposibil, ori penibil-ridicol, încerci să cauţi sau să descoperi chiar fel de fel de paralele. De pildă, nu seamănă oare această societate cu subsemnatul pacient despre care vă vorbeam? Nu cumva, bolnavă, a ajuns şi această societate pe masa de operaţii politice pentru a fi lecuită radical? Nu cumva şi în cazul ei doctorii au făcut ce-au avut de făcut şi au plecat undeva în culise pentru a se certa dacă e bine sau nu ce-au făcut? Şi nu cumva este purtată prin labirint, anesteziată, în starea neputinţei de a se mişca şi vorbi? Nu cumva poate doar să audă şi să vadă, fără însă să fie în stare să bâiguie ceva desluşit, să mişte, barem, vreun deget pentru un dorit gest indecent? Chiar dacă aude şi vede atâtea şi de aşa natură încât, în alte condiţii, ar sări mândră şi ar riposta cumva? (De fapt cum s-o facă, de vreme ce şi-a ales ea însăşi doctorii, iar alţii în care să mai creadă nu există?)? Şi nu este oare dusă pe targă, fleşcăită, spre un pat al unui spital în care - după cum i se spune programatic politic - sunt asigurate condiţii minunate? Spitalul Republica Moldova? Pentru că - nu-i aşa? - îşi trăieşte ultimele zile civice şi de ce să nu-şi petreacă cele din urmă clipe în condiţii bune, de posibil viitoare VIP-răposată?

Între timp, ca să mergem tot pe paralele, vedem că au revenit halatele albe, împăcate, care propun societăţii-pacient un alt tratament pentru starea în care a fost adusă. Aşa încât să nu revină cumva halatele roşii, care ştiu doar una şi bună: să-i ofere somnifere, ca să nu mai vadă realitatea de coşmar. Referendum iar. De ce nu, dacă tot suntem la tratament experimental? Este curios, totuşi, să vedem cum o societate încă sub efectul anesteziei va fi convinsă să voteze pentru alegerea mai simplă de către deputaţi a unui preşedinte mai mult decorativ, după ce n-a putut fi convinsă, la precedentul referendum, să vină să voteze pentru ce spune că-şi doreşte cu patimă - să-şi aleagă cu vot direct un şef de stat cu competenţe de a bate cu pumnul în masă.