Un pat şi un şezlong

Săptămâna asta am completat lista de lucruri la care poftesc: un pat şi un şezlong. Pentru reîmprospătarea memoriei, atunci când cardul îmi va permite achiziţia celor două piese de mobilier, notez aici câteva detalii.

Patul. Citeam zilele trecute, undeva, pe-o pagină de web, că cel mai scump pat din lume este „Baldachinul Supreme", lucrat manual, făcut din lemn de nuc şi cireş, „tapiţat" cu diamante şi peste 100 de kilograme de aur de 24 de carate, care costă vreo 6,5 milioane de dolari.

Patul dormitorului visurilor mele nu e aşa de pretenţios. Nici de preţios. Tot baldachin trebuie să fie şi-al meu, dar nu din lemn, ci din fier forjat. Să fie lucrat de nişte oameni simpli, meşteri de la bunică-mea de la ţară, din Moldova. Să nu aibă un model nici prea simplu, dar nici prea complicat, nici cu linii drepte, plicticoase, dar nici cu înflorituri alambicate, obositoare. Şi cel mai important: să fie gata la orice oră din zi sau din noapte pentru odihnă în aşternuturi albe, din bumbac, între perne mici şi colorate.

Şezlongul. E frumos alb, e frumos şi din împletitură de bambus, nu mi-ar strica nici unul din ratan, tip sofa. Dar cel mai la inimă mi‑ar merge unul simplu, din plastic. Roşu. Sau verde. Weekendul trecut, într-o vacanţă la Bran, am avut la dispoziţie, pe lângă aerul de munte, şi un şezlong. Puteai să stai pe el ca pe scaun, dar puteai şi să te laşi pe spate, cu picioarele ridicate la 45 de grade. Marele lui avantaj, pentru care a intrat pe lista mea: era atât de uşor, că puteai să-l plimbi de pe balcon pe terasă şi de pe terasă sub nucul din grădină fără să chemi ajutoare.

Oana Botezatu este jurnalist şi editor "Weekend Adevărul".