UPDATE Ungureanu: Avem în vedere majorarea salariilor şi pensiilor, în luna mai - programul electoral prezentat în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu
Mihai Răzvan Ungureanu

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a explicat, astăzi, în Parlament, că „prudenţa şi eficienţa" sunt cuvintele cheie ale acestei guvernări, în cazul în care va primi votul de învestire. În programul de guvernare al noului Guvern se află şi majorarea salariilor şi pensiilor, începând din luna mai, însă Ungureanu a explicat că noul Guvern va fi, cu precădere, un Guvern al dialogului atât cu Parlamentul, cât şi cu

Ungureanu a explicat, de asemenea, că va stabili limita deficitului bugetar în limita de 3%, adoptarea unor politici salariale responsabile, combaterea evaziunii fiscare şi eficientizarea veniturilor.

Cabinetul Ungureanu se va preocupa şi se stimularea creşterii economice şi crearea a noi locuri de muncă. Ungureanu a explicat, astăzi, în Parlament, că Guvernul are în vedere, „absorbţia fondurilor europene, astfel încât să se ajungă la o rată de absorbţie de 20%, echivalentul a 6 miliarde de euro, mentinerea atractivităţii investiţiilor". Astfel, Ungureanu a explicat că Guvernul va încurjarea investiţiile româneşti pentru valorificarea unor pieţe din afara Europei, va asigura procesul de convergenţă economică şi menţinerea obiectivului de adoptare a monedei euro în 2005.

Ungureanu a atras atenţia şi asupra adoptării strategiei naţionale de competitivate România 2020, astfel încât anumite domenii monopolizate să fie deschise concurenţei. Noul Guvern va avea în vedere şi asigurarea stabilităţii politice, prin reinstaurarea respectului pentru partidele politice.

În plan extern, Ungureanu a explicat că noul Guvern va păstra liniile tradiţionale, va pleda pentru adoptarea tratatului interguvernamental, aderarea la Schengen şi relansarea dialogului trans-partinic.

Mă bazez pe buna credinţă a cetăţenilor acestei ţări. Esenţa regimului de lucru este dialogul. Dialogul cu Opoziţia, cu Societatea, pentru că în democraţie societatea nu poate fi izolată, şi dialogul cu Parlamentarii. Vreau ca partenerii acestui Executiv să fie atât Puterea cât şi Opoziţia. Cerem respectarea legii în ceea ce priveşte rolul instituţiilor. Dezbatere civilizată şi politeţea nu este o davadă de slăbiciune. Îmi doresc o ţară în care copii noştri să aibă încredere şi de care să fie mândri.

Discursul integral al premierului desemnat: Nu va începe de mâine o epocă de prosperitate. Prudenţa şi responsabilitatea sunt cuvintele cheie ale acestei guvernări. Ca elemenete ale politcii fiscal -bugetare vom stabili limita deficitului bugetar de 3%, adoptarea unor politici salariale responsabile, şi introducerea unui nou regulament al UE ce va permite asigurarea . Ne propunem să inisităm pe combaterea evaziunii fiscalii şi eficientizarea veniturilor.

Aduc la cunoştinţă, de asemenea, preocuparea guvernului pentru majorarea salariilor şi pensiilor în cazul în cre va fi posibil acest lucru. Stimularea creşterii economice, şi noi locuri de muncă prin absorbţia fondurilor europene, pentru a atinge 20%, 6 mld euro.

Menţienrea atractivităţii investiţiilor, vom încuraja investiţiile româneşti pentru valorificarea unor pieţe din afara Europei. Guvernul va asigura procesul de convergenţă economică şi menţinerea obiectivului de asoptare a euro în 2015. Pentru aceasta este nevoie de reducerea decalajului de competitivate a României şi Europa. Adoptarea strategiei naţionale de competitivate România 2020.

Accesul pentru IMM la finanţare. Completarea cadrului legislativ a concurenţei.

Deschiderea concurenţei a unor domenii monopolizate legale.

Asigurarea stabilităţii politice, prin reinstaurarea respectului pentru partidele politice. Cea mai mare garanţie este asigurarea legalităţii şi a const alegerilor în termen. Alegerile sunt pentru toţi.

Întreaga clasă politică are de câştigat dacă toţi cetăţenii se vor prezenta la vot. Voi relansa dialogului trans-partinic, aderarea la Schengen, adoptarea tratatul interguvernamental. Este mai eficient pentru un Guvern urmând drumul cel mai scurt, acest Guvern nu va pierde din vedere dialogul social.

Este mai bine toate deciziile să gfie dezbătute şi negociate.

În contextul crizei economice, corupţia văduveşte statul. Dna şi ANI vor fi pilonii principali ai luptei împotriva coruăţiei. Au nevoie de stabilitate.

Pe lângă eradicarea marii corupţii, în Justiţie vom scurta durata procesului judiciar, simplificarea procesului, creşterea gradului de previzibilitate a actului justiţie şi prevenirea criminalităţii.

Vom asigura unei voci puternice în UE şi consolidarea part strategice. Eliminare restricţiilor pe pietele europene de muncă. Aderarea la Spaţiul Schengen.

La afaceri erupopene promovarea progesului din cadrul MCV.
Vă solicit astăzi votul de încrede.

O naţiune este, de fapt, expresia unei mari solidarităţi. Mă bazez pe buna credinţă a cetăţenilor acestei ţări. Esenţa regimului de lucru este dialogul. Dialogul cu Opoziţia, cu Societatea, pentru că în democraţie societatea nu poate fi izolată, şi dialogul cu Parlamentarii.

Vreau ca partenerii acestui Executiv să fie atât Puterea cât şi Opoziţia. Cerem respectarea legii în ceea ce priveşte rolul instituţiilor. Dezbatere civilizată şi politeţea nu este o davadă de slăbiciune. Îmi doresc o ţară în care copii noştri să aibă încredere şi de care să fie mândri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite