Puterea şi-a luat vacanţă în timpul grevei Opoziţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caricatură de Vali Ivan
Caricatură de Vali Ivan

Coaliţia majoritară nu-şi mobilizează oamenii în Parlament şi nu are cvorum la şedinţe. Mai mult, democrat-liberalii tipăresc afişe în care îi demască pe „chiulangiii“ din PSD şi PNL.

Sesiunea parlamentară a început de două săptămâni, dar singura zi în care Legislativul a lucrat cu adevărat a fost cea în care a fost votat  Guvernul Ungureanu. Opoziţia este în grevă parlamentară, iar senatorii şi deputaţii Puterii au lipsit pe capete,  invocând starea vremii şi profitând de faptul că, în lipsa USL, nu a avut cine să ceară verificarea cvorumului.

În paralel, PDL a declanşat o campanie negativă la adresa USL, acuzând parlamentarii Opoziţiei că nu vin la lucrări, dar îşi încasează salariile.  Senatul României a fost aproape pustiu în ultima perioadă. Şedinţa de plen de lunea trecută a fost anulată, potrivit deciziei conducerii acestei Camere legislative, pe motiv că unii senatori ai Coaliţiei nu au putut ajunge la Parlament din cauza condiţiilor meteorologice.

 Doar câteva comisii s-au întrunit, marţi, în condiţiile boicotului iniţiat de Opoziţie şi ale absenţelor din arcul majoritar. În majoritatea cazurilor, profitând de absenţa colegilor din Opoziţie, parlamentarii Puterii au parcurs rapid proiectele aflate pe ordinea de zi, cele mai multe dintre comisii finalizându-şi lucrările înainte de prânz.

Miercuri şi joi, senatorii au avut „activitate în teritoriu" - formula elegantă sub care se ascunde, în multe cazuri, minivacanţa de sfârşit de săptămână.

Au semnat condica şi au plecat

Situaţia a fost identică şi la Camera Deputaţilor, cu toate că aici Puterea are suficienţi parlamentari pentru a avea cvorum şi în absenţa Opoziţiei. Deputaţii şi-au luat şi ei liber luni, invocând drept motiv tot starea vremii. Lucrurile nu au stat mai bine nici la şedinţa de plen de marţi. Deputaţii au început programul cu o întârziere de o jumătate de oră, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean (PDL), anunţând că şi-au înregistrat prezenţa 173 de deputaţi din totalul de 328. În sală erau însă 70 de deputaţi, potrivit jurnaliştilor prezenţi, dar şi rezultatului votului electronic.

„Prezenţa o reflectă condica de prezenţe, unde erau 173 de deputaţi care au semnat. Aceştia au semnat prezenţa, aceştia se presupune că sunt prezenţi la activitatea parlamentară", s-a justificat Oltean. Întrebat unde este diferenţa de circa 100 de deputaţi, Oltean a răspuns: „Vă rog să vedeţi care nu sunt cu semnătura pe lista de prezenţă şi întrebaţi-i unde sunt".

Secretarul Camerei, Dumitru Pardău (PDL), a explicat  că deputaţii sunt remuneraţi cu indemnizaţia de şedinţă în baza semnăturii de pe condica de prezenţă. „Problema cu câţi erau în sală - nu e prima dată când oamenii sunt aici şi nu intră tot timpul în sală", a spus Pardău.

PDL atacă greva USL

PDL încearcă să contracareze la capitolul imagine şi a declanşat o campanie negativă la adresa protestului USL. Democrat-liberalii vor  distribui în colegiile parlamentarilor Opoziţiei afişe cu pozele acestora, a anunţat secretarul general al PDL, Ioan Oltean.

Pe fiecare afiş scrie, pe fundal roşu, cu litere albe: „Parlamentarii PSD+PNL+PC au intrat în grevă de lux!", iar cu litere negre îngroşate: „Nu vor să muncească, dar vor să primească: indemnizaţii, maşini, cazare la hoteluri, sume forfetare şi diurne" şi, cu litere mai mici: „În total, parlamentarii PSD+PNL+PC cheltuiesc din banii statului 1,4 milioane de euro lunar! Atât te costă pe tine, românul de rând, să îi întreţii pe deputaţii şi senatorii care preferă să facă grevă decât să-şi facă treaba în Parlament".

Tot pe fundal roşu scrie „Ei fac grevă de lux!", după care este fotografia parlamentarului, numele său, colegiul în care a fost ales şi mesajul „El este unul dintre chiulangii!".

"Problema cu câţi erau în sală - nu e prima dată când oamenii sunt aici şi nu intră tot timpul în sală."
Dumitru Pardău (PDL)
secretar al Camerei Deputaţilor

Condiţiile USL

USL a anunţat patru condiţii pentru renunţarea la greva parlamentară: Guvernul să renunţe la angajarea răspunderii şi la ordonanţele de urgenţă, parlamentarii PDL să fie lăsaţi să voteze la moţiunile de cenzură, Roberta Anastase să fie schimbată din fruntea Camerei Deputaţilor pentru fraudarea votului la Legea Pensiilor, iar UNPR să nu mai deţină funcţii în conducerea Parlamentului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite