Cu cine s-a întâlnit Ponta în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

PSD a publicat, astăzi, lista oficialilor americani cu care delegaţia condusă de preşedintele formaţiunii, Victor Ponta, s-a întâlnit în cadrul vizitei făcute săptămâna trecută în SUA, aceasta cuprinzând asistenţi şi subsecretari din Departamentului de stat, senatori şi reprezentanţi ai unor ONG-uri.

O delegaţie a USL condusă de Victor Ponta, copreşedinte USL şi preşedinte PSD, însoţit de Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă din Senatul României, şi Corneliu Dobriţoiu, şeful departamentului de Apărare de la PNL, cu sprijinul ambasadei SUA la Bucureşti, a făcut o vizită, săptămâna trecută, în SUA.

PSD a publicat, joi, într-un comunicat, lista oficialilor cu care delegaţia a avut întâlniri.

Astfel, oficialii din cadrul Departamentului de Stat cu care delegaţia s-a întâlnit au fost Philip Gordon - adjunct al secretarului de stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Rose Gottemoeller -subsecretar pentru Securitate Internaţională şi Controlul armamentului, ambasadorul Richard L. Morningstar - trimisul special al secretarului de stat pe probleme de energie.

De asemenea, potrivit PSD, delegaţia condusă de Ponta s-a întâlnit cu Bruce Reed - şef de Cabinet al vicepreşedintelui american Joe Biden, James J. Townsend - locţiitorul adjunctului secretarului de stat al Apărării pentru politici NATO şi europene şi cu Menno Snel - director executiv al FMI pentru Europa.

PSD menţionează că, la Atlantic Council, Victor Ponta a susţinut o prelegere pe tema priorităţilor strategice ale României şi a avut întâlniri cu Barry Pavel - director al International Security Program şi Damon Wilson - vicepreşedinte executiv şi direct al International Security Program din cadrul Atlantic Council.

Delegaţia s-a întâlnit şi cu senatorii Richard Durbin şi Johnny Isakson, precum şi cu Frank Wolf, Bill Posey, Jim Jordan, Paul Broun şi Jeff Miller - membri ai Congresului american.

De asemenea, au avut loc întâlniri cu guvernatorul Howard Dean, senatorul Tom Daschle, cu Robert Shapiro - de la SONECON şi cu alţi reprezentanţi de organizaţii.

PSD precizează că au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Chicago, precum şi cu "oameni de afaceri interesaţi să dezvolte proiecte în România".

Eurodeputatul PDL Cristian Preda remarca, recent, pe blog, că Victor Ponta nu a făcut declaraţii în timpul vizitei în SUA şi că lista oficialilor cu care delegaţia s-a întâlnit nu a fost făcută publică.

Liderul PSD Victor Ponta a evitat, luni, să răspundă întrebărilor repetate ale jurnaliştilor privind persoanele cu care s-a întâlnit în SUA, el precizând că lista a fost întocmită în prealabil cu ambasadorul Mark Gitenstein şi că au avut loc întâlniri cu toate persoanele stabilite.

Ponta a precizat că vizita în SUA a fost "foarte bună".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite