CCR: mandatele aleşilor locali nu pot fi prelungite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
plenul Curţii Constituţionale
plenul Curţii Constituţionale

Mandatele aleşilor locali nu pot fi prelungite, potrivi motivării Curţii Constituţionale în privinţa legii comasării alegeilor. Alegerile locale vor avea loc în luna iunie.

Judecătorii constituţionalişti au finalizat astăzi motivarea pe baza căreia respins legea care prevedea că alegerile locale vor avea loc în aceeaşi zi cu cele parlamentare.

Magistraţii Curţii au admis, pe 25 ianuarie, o sesizare a USL prin care erua contestate atât procedura folosită de Guvern - angajarea răspunderii -, cât şi fondul problemei.

Opoziţia a reclamat faptul că, prin comasarea alegerilor, Guvernul prelungeşte, de fapt, cu aproximativ şase luni, mandatele aleşilor locali. Or, aceştia au fost aleşi în 2008 pentru patru ani de zile, iar o eventuală prelungire a mandatelor ar trebui să devină operativă abia după alegerile de anul acesta.

„Nu este admisibil să se modifice un act normativ în vederea acordării unui beneficiu (al prelungirii mandatului) strict pentru o categorie de aleşi locali, cu atât mai mult cu cât acest demers se realizează cu nerespectarea principiului acţiunii legii în timp", se arăta în sesizare.

Legea comasării alegerilor s-a aflat, pe 25 ianuarie, pentru a treia oară în dezbaterea Curţii Constituţionale a României (CCR). Pe 18 ianuarie, CCR a decis să amâne dezbaterile, pentru a solicita Guvernului informaţii suplimentare privind impactul economic al comasării alegerilor locale şi parlamentare, având în vedere că în expunerea de motive a actului normativ se arată că organizarea separată a alegerilor ar avea un impact financiar asupra cheltuielilor din bugetul de stat mai mare decât dacă acestea ar avea loc în acelaşi timp.

Curtea a început din 12 ianuarie discuţiile pe marginea contestaţiei opoziţiei, însă dezbaterile au fost şi atunci amânate o săptămână. Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe proiectul de lege care vizează comasarea alegerilor parlamentare şi locale pe 15 decembrie 2011.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite