Scandal în PNL pe tema pensionării medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinteză, a ieşit la atac împotriva actualului deţinător al portofoliului, Eugen Nicolăescu, pe tema vârstei de pensionare a medicilor. Colegiul Medicilor acuză ministerul că, odată cu

Cinteză, a ieşit la atac împotriva actualului deţinător al portofoliului, Eugen Nicolăescu, pe tema vârstei de pensionare a medicilor.
Colegiul Medicilor acuză ministerul că, odată cu intrarea în vigoare a legilor reformei, medicii sunt obligaţi să iasă la pensie mai devreme. "Medicii îşi vor mai putea continua activitatea după 57 de ani, femeile, şi 62, bărbaţii, doar cu aviz de la minister, care depinde de prieteniile ministrului'', a declarat prof. dr. Mircea Cinteză.
"În legile sănătăţii se prevede că acest aviz este dat de Colegiul Medicilor şi nu de minister", i-a răspuns Nicolăescu. "Atacurile sunt, de fapt, o diversiune a celor care nu vor reformă în Sănătate. Ministerul nu face decât să aplice legea, iar pensionarea se face conform Legii pensiilor. Medicii vor fi pensionaţi, ca toţi ceilalţi cetăţeni, fără discriminare. Dar, pentru că intră mai târziu în activitate, noi am prevăzut unele derogări, pe care le aplicăm împreună cu Colegiul", a mai spus ministrul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite