Românii, a treia comunitate din Spania după marocani şi ecuadorieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Pentru Spania, românii sunt un dar de la Dumenzeu", a declarat, la Bucureşti, reprezentantul Institutului pentru Imigraţie (IPI) din Madrid, Lucia Figar. "Românii sunt foarte harnici şi

"Pentru Spania, românii sunt un dar de la Dumenzeu", a declarat, la Bucureşti, reprezentantul Institutului pentru Imigraţie (IPI) din Madrid, Lucia Figar. "Românii sunt foarte harnici şi învaţă spaniola extrem de repede" a adăugat Figar. Din cei circa 450.000 de români din Spania, 120.000 trăiesc în Madrid. Cei 20 la sută din românii din Madrid, care sunt ilegalişti, "trebuie să-şi reglementeze situaţia", a precizat Figar. Imigranţii cu acte în regulă beneficiază de asistenţă medicală, şcolarizare, au acces la diverse joburi, la fel ca oricare spaniol, a adăugat reprezentantul IPI. "Sunt absolut convinsă că toate partidele spaniole vor avea candidaţi români pe listele lor după aderarea României la UE", a adăugat Figar. Autorităţile spaniole vor finanţa cu circa 500.000 de euro, anual, centrul cultural hispano-român, care se va înfiinţa, în martie, la Madrid. "Nu există probleme mari de integrare a românilor în Spania", a declarat, la rândul său, secretarul de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), Mihai Gheorghiu.
Românii au construit 75 la sută din infrastructura Olimpiadei de la Torino
Că românii sunt valoroşi în lume o demonstrează faptul că 75 la sută din infrastructura Olimpiadei de la Torino (viaducte, autostrăzi) este făcută, potrivit secretarului de stat, de constructorii români. Precizând că păstrarea identităţii culturale a românilor de peste graniţe preocupă DRP, Gheorghiu a declarat că Departamentul a finanţat anul trecut construirea unor biserici, şcoli, centre culturale în valoare de 100 miliarde de ROL în comunităţile româneşti din lume, printre care cele din Ucraina, Moldova, Kazahstan, Portugalia. Cel mai mult au beneficiat de fonduri românii din Spania şi Italia. Cei mai puţini bani au primit "comunităţile din SUA", pentru că sunt mai înstărite, şi cea din Australia, pentru că, aşa cum declara Gheorghiu, "relaţiile sunt sporadice, din cauza distanţei". Anul acesta sunt disponibile circa 135 miliarde de ROL pentru proiectele comunităţilor româneşti. Totodată, secretarul de stat a precizat că nu există nici un acord între Spania şi România privind reîntoarcerea voluntară. "Legea 248, prin care nu se mai suspendă paşapoartele celor care au depăşit termenul-limită de şedere, este o măsură pur administrativă, procedura Schengen rămâne neschimbată", a declarat Gheorghiu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite