Reşiţa: Studenţii francezi învaţă meserie de la inginerii UCM
0Zece studenţi din Franţa vin anual la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa. Patru dintre aceştia îşi fac stagiul de pregătire în două companii ale UCM.
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa are mai mulţi studenţi veniţi din străinătate. Tineri francezi, austrieci sau nemţi învaţă cot la cot cu cei din Reşiţa. Printre cei mai studioşi, spun profesorii, se numără cei din Franţa. Studenţii din ţările Europei occidentale au ajuns la „Eftimie Murgu”, aşa cum ajung şi tinerii români în universităţile din Vest – prin programul Erasmus.
Este un schimb de experienţă pentru universităţile din ţările membre UE. În Reşiţa, acesta a început în anul 2000, iar cel care s-a ocupat în mod deosebit de studenţii din Franţa a fost Constantin Marta, profesor universitar la Eftimie Murgu. Marta a îndrumat până acum aproximativ 60 de tineri. „Sunt foarte bine pregătiţi, extrem de studioşi şi muncitori. Oamenii calificaţi din uzinele UCM din Reşiţa au rămas uimiţi când au văzut ce tehnică au aceştia“, a spus profesorul universitar.
Anual, 10 tineri francezi trec pragul universităţii din Reşiţa. Astăzi, patru dintre aceştia învaţă meserie de la specialiştii din UCM. „Tinerii vin foarte bine pregătiţi din Franţa. După stagiul de pregătire îşi susţin lucrarea de licenţă. În 24 aprilie, unul dintre ei îşi va da licenţa în faţa profesorilor de specialitate de la facultate şi a celor din uzină“, a afirmat profesorul Constantin Marta.
Unii francezi nu mai pleacă
Schimbul de experienţă aduce un plus în cunoştinţele lor. Profesorul Marta spune că de-a lungul timpului s-au creat legături strânse atât între ţările implicate, cât şi între studenţi şi chiar profesori.
„Cu mulţi dintre ei am păstrat legătura. Pe de altă parte, şi noi profesorii facem schimb de experienţă. Eu susţin cursuri în Franţa şi francezii, la rândul lor, trimit profesori la noi“, a adăugat acesta. Mai mult decât atât, au existat cazuri în care după finalizarea studiilor, tinerii francezi au ales să rămână în România. Doi dintre francezii care s-au pregătit la Eftimie Murgu lucrează astăzi în două din fabricile din ţară, unul la Piteşti şi altul la Baia Mare.