Poliţiştii mehedinţeni şi-au adus calculatoarele de acasă pentru a-şi uşura munca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de poliţişti din judeţul Mehedinţi şi-au mutat calculatoarele proprietate personală la serviciu, pentru a-şi putea scrie mai uşor raportul de activitate sau pentru a putea accesa

Zeci de poliţişti din judeţul Mehedinţi şi-au mutat calculatoarele proprietate personală la serviciu, pentru a-şi putea scrie mai uşor raportul de activitate sau pentru a putea accesa internetul.

Pentru că dotarea cu calculatoare la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi este realizată doar în proporţie de 15%, iar speranţele ca ei să mai primească alte PC-uri prea curând sunt mici, cei 48 de poliţişti n-au stat prea mult pe gânduri când au decis să-şi aducă propriile calculatoare la birou. Printre ei se numără şi adjunctul Poliţiei municipale Drobeta-Turnu Severin, comisarul-şef Romulus Opriţa. Prin aducerea calculatoarelor proprii la muncă, poliţiştii speră să aibă şi un acces mai rapid la legislaţie. Întrucât calculatoarele nu puteau fi folosite fără un cadru legal, s-a găsit soluţia încheierii unor contracte de comodat între instituţie şi poliţiştii în cauză. "S-a încheiat un contract de comodat între ei şi inspectorat şi le folosesc în activitatea cotidiană. Le-au adus de acasă pentru că sunt necesare şi pentru că este nevoie de mai multă operativitate în finalizarea lucrărilor şi cauzelor penale pe care le avem în lucru. Dotarea este conformă cu alocaţiile bugetare şi sperăm într-o dotare suplimentară în viitorul apropiat", ne-a declarat comisarul-şef Constantin Nicolescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite