Leul îşi apără teritoriul în faţa euro şi a francului elveţian
0Moneda naţională a început să recupereze din terenul pierdut de la începutul anului pe piaţa valutară Pieţele valutare sunt foarte emoţionale, reacţionând în egală măsură la
Moneda naţională a început să recupereze din terenul pierdut de la începutul anului pe piaţa valutară
Pieţele valutare sunt foarte emoţionale, reacţionând în egală măsură la ştirile pozitive şi negative. Evoluţia monedei naţionale de la începutul acestui an în raport cu euro, dolarul şi francul elveţian susţine, o dată în plus, că leul este pe cale să-şi reia tendinţa ascendentă.
În primele patru luni ale anului, evoluţiile leului faţă de principalele valute de referinţă au fost contradictorii. Datele BNR arată că, în intervalul 3 ianuarie - 30 martie, leul a pierdut teren atât în faţa monedei unice europene, cât şi în faţa francului elveţian, dar a câştigat în faţa dolarului american.
Cea mai mare depreciere, de aproape 4%, a fost înregistrată de cursul de schimb franc/leu, în timp ce paritatea euro/leu a urcat cu peste 2%. Evoluţia cotaţiilor de referinţă în raport cu dolarul american a fost inversă. Astfel, de la începutul anului, leul s-a apreciat faţă de moneda americană cu aproximativ 3%. Totuşi, dacă avem în vedere doar cursurile de referinţă afişate de Banca Naţională, putem observa că cele două tendinţe (în raport cu CHF şi EUR, respectiv USD) tind să se inverseze.
Volatilitatea ridicată, cauzată de speculatori
Calculele arată că, în intervalul 31 martie - 30 aprilie, leul s-a apreciat cu peste 4% în raport cu francul elveţian şi cu 1,4% în raport cu euro. În schimb, moneda americană s-a apreciat uşor în raport cu leul, câştigând 0,3 % în faţa acestuia.
Cătălina Constantinescu, analist la ABN AMRO, susţine că pieţele valutare sunt foarte emoţionale şi că reacţionează cu rapiditate la venirea unor ştiri, fie ele pozitive sau negative. "Cred că majorările succesive de dobândă de politică monetară efectuate de BNR mai degrabă au stopat deprecierea leului decât să impulsioneze aprecierea monedei naţionale", spune Constantinescu.
În ceea ce priveşte evoluţia din ultima lună a cursului de schimb, analiştii susţin că doveşte în mod cert că leul a mai câtigat un pic din pierderile de la începutul anului. Jucătorii din piaţa valutară sunt însă de părere că aprecierile puternice ale leului din unele şedinţe de tranzacţionare au avut mai degrabă un caracter speculativ, şi nu o îmbunătăţire semnificativă a indicatorilor macroeconomici din ţara noastră.
Minimul lunii trecute a fost atins pe data de 25 aprilie, când un euro a fost cotat cu 3,6055 lei. "Lipsa de lichiditate şi dorinţa de a manipula piaţa prin operaţiuni speculative explică, în mare parte, aprecierile puternice ale leului din unele şedinţe de tranzacţionare", ne-a declarat un dealer.
Acestea au fost înlesnite şi de faptul că volumele din piaţă au fost reduse, ceea ce le-a permis jucătorilor străini să influenţeze cursul de schimb foarte uşor. Un alt factor care a sporit atractivitatea leului a fost reprezentat de dobânzile interbancare mari, de peste 10%, care au orientat investitorii de portofoliu spre moneda naţională.
Dolarul revine pe creştere
Pe fondul crizei economice din Statele Unite, dolarul a pierdut puternic teren pe piaţa valutară. Totuşi, de la maximele istorice ale cursului de schimb euro/dolar din acest an, moneda a început să îşi revină uşor. Aşa că, în ultima lună, putem vorbi mai degrabă de o apreciere a dolarului în raport cu leul, decât de o depreciere a leului în raport cu dolarul.
Deşi cursul de schimb al francului în raport cu leul nu este stabilit în mod direct de către BNR (se ţine cont de paritatea euro/franc şi de cea euro/leu), acesta a urcat de la începutul anului. Analiştii au explicat întărirea CHF pe fondul crizei economice mondiale, argumentând că, în aceste perioade, investitorii se îndreaptă spre active mai sigure, între care şi această valută.
Totuşi, evoluţia din ultima lună a fost adversă. "Francul s-a depreciat inclusiv pe fondul pierderilor însemnate anunţate de bănci importante, ca UBS şi Credit Suisse. Nu putem spune că deprecierea a apărut pe seama îmbunătăţirii climatului internaţional şi că, din acest motiv, interesul pentru franc se pierde", explică Constantinescu.