Întoarcerea fiului isipitor. La popor

Când am văzut maşinile de escortă ale SPP-ului blocând Piaţa Universităţii, mi-am şoptit atunci în barbă că am pus-o. Preşedintele în faţa mulţimilor de zeci de mii, de sute de mii

Când am văzut maşinile de escortă ale SPP-ului blocând Piaţa Universităţii, mi-am şoptit atunci în barbă că am pus-o. Preşedintele în faţa mulţimilor de zeci de mii, de sute de mii de oameni, "rivuluţie" soro, să plece corupţii, ticăloşii şi hainiţii vânzători de Domn şi să vie Băsescu, biciul Sfântului Pahomie, cu foc şi pucioasă, să cureţe şi parlament, şi guvern, slavă lui!

Parcă îi şi vedeam cu făclii în mâini şi cu Raluca Turcan în frunte, ca în tabloul "România revoluţionară", grăbindu-se spre Palatului Parlamentului de unde să-i scoată în şuturi pe "paraziţii" care, lăfăindu-se în lefurile mari stoarse din sudoarea poporului, au votat infamia suspendării. Apoi coloana dârză s-ar fi întors la Palatul Victoria şi, găsindu-l deşert de ocupanţii lui fugiţi în munţi, ar fi aruncat portretul lui Tăriceanu pe geam şi l-ar fi pus pe Stolojan prim-ministru în uralele tuturor celor prezenţi la istoricul eveniment. S-ar fi încins apoi o horă mare, Golden Blitz ar fi dat de băut cât îl ţine burta pe fiecare cetăţean, pentru ca faptele să fie povestite nepoţilor în veac. Laptele şi mierea ar fi curs peste mândra noastră ţărişoară scăpată de plaga lăcustelor, a oligarhilor şi a tuturor învârtiţilor, duşmani ai poporului. Ţara ar fi fost condusă de preşedinte, sprijinit de un restrâns Consiliu al Înţelepţilor, format din Elena Udrea. Boc ar fi fost numit mare şambelan şi întâiul cosaş al palatului, responsabil al peluzelor şi al spaţiilor verzi. Videanu ar construi autostrăzi numai şi numai de marmură. Desemnat succesor, Gigi Becali ar deveni şi ministru al sporturilor, şi preşedinte al Ligii de Fotbal. Pentru a nu mai fura arbitrii, campionatul se va desfăşura într-o formulă simplificată, doar cu o singură echipă, de preferinţă Steaua. La trei campionate câştigate poate intra şi Dinamo, Rapidul, o dată la 10 ani. În economie, statul ar mări lefurile şi pensiile, ar scădea taxele şi ziua de muncă. La ţară vor fi angajaţi chinezi cu ziua la sapă, în timp ce ţăranii vor sta la televizor să urmărească tocşourile cu şeful statului. Marfă!

Dar n-a fost rivuluţie, ci doar carnaval. Trebuie să recunoaştem onest, revoluţiile ies prost la români. La circ ne pricepem însă cel mai bine. Suntem "nemţii" derizoriului, ai băşcăliei, marii maeştri ai tocatului de frunză la câini. Ce mişto!

La cacealma

Eroul neamului trebuia să apară în faţa poporului cu demisia în dinţi şi cu paloşul dreptăţii în mâini. În loc de asta, s-a dat jos din limuzină şi s-a urcat patetic pe lada de bere, spunând că ne iubeşte. Şi noi pe el. Theodor Stolojan flutura steagul găurit de parcă n-ar fi fost responsabil cu valuta lui Ceauşescu. Ce treabă a avut Stolojan cu Piaţa Universităţii? A fost pus premier de Iliescu după ce minerii au dat lovitura de stat prin care Petre Roman fusese înlăturat de la putere. A zis ceva Stolojan despre studenţii bătuţi la sânge în sălile de curs în 13-15 iunie, a împărtăşit cu ceva idealurile manifestanţilor anticomunişti din Piaţa Universităţii? Sanchi! L-a durut la bască. A stat bine mersi la televizor, după care a venit prim-ministru al regimului iliescan. Azi e Stolojan în prima linie a luptei anticomuniste? A ajuns Stolojan simbol al celor care au populat zona liberă de comunism de la kilometrul zero? Pe toţi dracii, este totuşi prea mult. Emil Constantinescu este singurul dintre preşedinţii României care are tot dreptul să vină în Piaţa Universităţii. A participat la fenomenul Piaţa Universităţii, unde lumea striga "Jos comunismul", referindu-se la venirea la putere a FSN, partid şi al domnului Băsescu pe atunci. Dar Stolojan nu e din acest film. Aferim!

Marţea neagră

Ce a fost în mintea lui Băsescu în momentul în care a declarat că demisionează în cinci minute după votul de suspendare, nimeni nu poate şti şi probabil va rămâne unul dintre marile mistere ale lumii. O fi fost ca la poker, când ai un doi şi un trei şi dublezi potul? Parlamentul a plătit cu sec şi a cerut să vadă cărţile. Demisia în cinci minute nu a mai venit. Poate domnul Traian Băsescu va fi adus din nou în funcţie prin alegeri sau referendum. Marţi, trei ceasuri rele, va rămâne ziua prăbuşirii sale. A jucat la cacealma şi s-a fript. Poate va mai conduce mult timp România. Poate va fi iubit, poate va fi adulat. Nu va mai fi crezut tot atât de mult pe cât era crezut înainte. Chiar dacă va fi un singur om mai puţin care să-l creadă. Cel pe care îl vede în oglindă când se bărbiereşte. Politica se face, e adevărat, cu teatru. Băsescu e bun. Plânge uşor, râde în hohote, face roluri de compoziţie. Îl mănâncă însă dorinţa de a uimi cu orice preţ, credinţa oarbă în loviturile de imagine, convingerea că va fi salvat întotdeauna de charismă. Nu merge la nesfârşit. Cortina!

Miercurea cenuşie

Aproape 24 de ore mai târziu, sesizând uriaşa greşeală pe care a făcut-o, preşedintele a încercat o ultimă manevră pentru a împiedica suspendarea sa. După mine, potopul, a anunţat Băsescu. Război psihologic pierdut. Viteazul dispus să demisioneze a dispărut. În locul său, un tip care se teme pentru poziţia lui. Partidele anti-Băsescu îşi dau seama că demisia a fost cacealma. Este ora zero, momentul în care s-a luat decizia finală. Geoană avea să spună ceva mai târziu că a aşteptat până în ultima clipă. Zarurile fuseseră aruncate.

Joia suspendării

În parlament se ştia de la început care va fi rezultatul votului. Viorel Hrebenciuc ţinea socoteala. Pesediştii, majoritatea, la costum negru. Pediştii, negri şi ei, dar la faţă. În afara parlamentului, susţinătorii preşedintelui discută situaţia de criză căutând soluţii. Se vorbeşte despre schimbarea Constituţiei, despre mobilizarea maselor largi populare.

Vineri, înapoi la circ

Traian Băsescu înaintează un document Curţii Constituţionale, dar nu e demisia, ci o contestaţie privind corectitudinea suspendării sale din funcţie. În rest, tăcere totală la Cotroceni. Manipulările, de o parte şi de cealaltă, urmează în avalanşă. Mă sună un coleg din presa de la Kiev. "Se întâmplă şi la voi ceea ce se petrece la noi?" Îi spun că nu. "Unde mergem noi, măi Niculae", îmi vine în minte întrebarea fundamentală a lui Ilie Moromete. "Care Nikolai?", aud vocea îndepărtată în receptor. Never mind.

În dimineaţa votului fatal, Elena Udrea, supărată foc. "De ce sunteţi atât de supărată, doamnă?" "Nu vedeţi ce se întâmplă? Dumneavoastră vă dă mâna să fiţi detaşat. Eu nu pot!".